Mesaj de la Gooovy

Ieri am primit o scrisorica de la un prieten care a traversat 2 galaxii si a ratacit printre 5 constelatii si care intamplator a ajuns la workshopul Ce inseamna pentru mine sa fiu un om sanatos? sustinut de Elena Capruciu si Dreams Come True intr-o seara de joi. Am fost atat de surpinsa de mesajul sau incat am decis sa-l las pe el sa va spuna si voua, aici, ce a descoperit el atunci:

Buna Ina,

Numele meu este Goooovy si vroiam sa iti multumesc pentru ca ai lasat deschisa fereastra cand voi vorbeati despre sanatate. Eu vin de pe o planeta unde florile au un albastru pal, iar locuitorii sunt foarte tacuti, asadar, mare mi-a fost mirarea cand v-am vazut pe voi. Nu stiu exact de ce va adunaserati acolo, dar pot sa iti spun sigur ca desi nu mi s-a adresat absolut nici o intrebare am invatat din raspunsurile la care m-am gandit si eu 🙂

Am auzit-o pe fata aceea care spunea ca citise undeva ca exista un procent de 10% din intamplari care efectiv nu depind de noi, iar ca in restul timpului avem puterea sa detinem controlul si deci sa ne facem viata frumoasa! Nu iti imaginezi cate poate ascunde Universul asta…

Am vazut ca pentru voi Sanatatea este echivalent cu a manca corect, a dormi suficient, a avea grija de corpul si mintea ta si asa mai departe. Acum permite-mi sa iti spun si varianta mea: Sanatatea e puterea de a traversa galaxiile fara sa te gandesti ca nu vei ajunge sa o cunosti si pe urmatoarea (noi traim 150 de ani lumina… si trebuie sa fim puternici daca mai vrem sa dam si pe acasa).

A mai fost apoi intrebarea cu

Ce inseamna pentru mine sa fiu sanatos fizic? Pot sa spun ca erati amuzante cu listutele voastre de miscare si alimentatie, pentru ca eu sanatos fizic inseamna sa fiu capabil sa ma camuflez.

Ce inseamna pentru mine sa fiu sanatos mental? Dar psihic? Ca sa nu mai spun de sanatos spiritual? Stiu ca iti poti antrena mintea, si ca subconstinetul tau nu recunoaste indicatiile care au notiunea de “nu” in structura lor…insa sunt tare curios sa stiu ce e ala suflet.. si cum ai grija de el?

Mi-am notat si eu temele pe care le-au primit participantii si o sa fac tot ce sta in puterea mea sa le rezolv, la randul meu. Acum te asigur ca o sa mai vin in vizita si la workshopul de pe 5 iulie 🙂