Limitele, atât cât le cunosc nu’s lucru de șagă. Parcă existența și puterea lor sunt deja gravate în centrul ce control al omului ~ cu nume de cod: mintea.
Îți spun cu mâna pe inimă, ale mele mi-au dat ceva de furcă. Aveam perioade când mă învinețeam la cât de des mă loveam de ele. Sau vedeam pe cer cum se adună norii grei de furtună înaintea unui eveniment pe care visam să-l pun în practică de mult.
Toate erau apăsătoare. Toate erau iluzii care cuibăreau temeri lângă motivația mea.
Ulterior am ajuns să observ cum limitele sunt ca o graniță a unei țări minunate și bine păzite. Imediat ce treci granița, vezi un cer de un albastru superb, după care te cuprinde un sentiment de bucurie, împlinire și libertate… și atunci te gândești: „ce mă bucur că am ajuns până aici”.
Și evident, nu-ți vine să te întorci la griji, frici și îndoieli. Sunt prea dureroase și mâncătoare de timp. Mai bine continui drumul început, până ajungi la noi granițe pe care să le treci ca să trăiești momentul acela de confirmare al bucuriei de a avansa prin viață cu curaj.
Când încep să o dau în leneveală îmi deschid un carnețel în care notez fraze și gânduri pe care vreau să le păstrez și asupra cărora revin. Pe prima pagină am scris „This is courage” ca o readucere aminte a unui set întreg de trăiri ce-mi sunt dragi… trăiri avute după ce am trecut o graniță bine păzită.
Tot în carnețelul acesta mi-am notat nu demult: „Ce mă limitează? Faptul că nu știu, nu am mai întânit, ori nu vreau? Ce am uitat, de când am început, este că singurul lucru care nu îmi e la dispoziție infinit este timpul, restul fac parte din mine, din gândurile sau din puterile mele.”
În momentul în care evaluez cum mai stau cu propriile limite, am câștigat imediat teren. Enorm de mult. Când am habar de propriile limite, știu ce am de făcut pe mai departe… unde mai am de învățat, de experimentat sau de schimbat macazul.
Fain e că nu-i necesară o viză sau un pașaport pentru o astfel de călătorie, poate doar un tovarăș de drum (ca de ex, un coach care-și cunoaște și iubește meseria). Face ca popasul de la graniță să fie mai scurt și mai lin.
Ahhh… și încă ceva, nu mai am de mult un cuib de temeri lângă motivație, l-am înlocuit de mult cu carnețelul meu de gânduri și trăiri.