O măsură din rândul oamenilor
„Sergiu Celibidache era considerat un student cu aptitudini speciale în țara sa natală, România, astfel că nu a fost chemat de la Berlin pentru a lupta în război. Acestuia i s-a permis continuarea studiilor la Berlin pe durata celui de-al Doilea Război Mondial. Cum profesorii au fost nevoiți să-și părăsească posturile din cauza războiului, Sergiu Celibidache a predat chiar propriilor colegi diverse discipline. În această perioadă, a dus o luptă pentru supraviețuire, fiind lipsit de hrană și făcând slalom printre bombardamente.” (fragment preluat din biografia lui Sergiu Celibidache publicată pe pagina http://www.fundatia-celibidache.com/biografie)
Privat de foarte multe, trăind fiecare zi la intensitatea cuvenită (tind să cred), marele compozitor și dirijor, Sergiu Celibidache (1912-1996), este un adevărat exemplu de determinare și voință. Cel putin, pentru mine, cea care caută și se bucură la orice firicel de inspirație și umanitate, Sergiu Celibidache este un îndemn că „da, se poate” în ciuda oricăror greutăți.
Sursa imagine Sergiu Celibidache
Peste tot pe unde am citit despre acesta am dat de refuzul său de a limita muzica la înregistrări: „Sergiu Celibidache a refuzat in mod deliberat înregistrari deoarece, în opinia sa, e imposibil de a reduce spațiul sonor la două dimensiuni” (pagină web menționată anterior).
M-a pus pe gânduri, sincer. Cum ar fi să refuz toate acele convenții care îmi sufocă idealurile? Cum ar fi să fiu mai categorică când vine vorba de ceea ce îmi doresc să creez în viața mea? Hmmm… cu ceva exercițiu și reamintire constantă, cred că e posibil și sănătos pentru misiunea de viață a oricui.
Sursa imagine Concept Japonez
Convingerile lui Sergiu Celibidache aveau rădăcini inclusiv în Budhismul Zen, de unde merită menționat conceptul momentului unic din viață. În cultura Japoneză acesta este recunoscut drept „Ichigo, ichie”, adică un moment unic, trăit o singură dată.
Practic, întreaga viață este un cumul de momente unice, iar acestea nu pot fi replicate oricât de mult ne-am dori. Până la urmă, nu-i așa? Înaintăm în viață, nu dăm înapoi ca racul.
În aceste condiții, mi-am permis să mă bucur că avem culturi de unde învăța, oameni care transmit mai mult decât o emoție și putere de a integra perspective genial de utile.
Împletind utilul cu plăcutul, am realizat că lucrurile stau cam la fel și când facem coaching. Dincolo de agenda clientului, de viziunea creată, sau prioritățile stabilite, ambele persoane (da, da…este valabil și pentru coach) pun în practică o lecție valoroasă: de a trăi cu folos momentele unice din care ne este compusă viața. A se sublinia verbul activ „a trăi”.
**
Photo credit:
Imagine reprezentativa Vioara clasica de Ira Selendripity pe Unsplash