Despre frici
Ce aș putea să scriu despre frici din ceea ce nu a fost deja menționat pe undeva? Ce aș putea nota astfel încât să-mi fie mie util și implicit și persoanei care decide să parcurgă rândurile gândurilor mele?
Din curiozitate (și poate în căutare de inspirație) am vrut să văd: cum se prezintă frica prin lume. Undeva, pe la jumătatea timpului alocat căutărilor, mi-am dat seama că frica în sine este un lucru extrem de subiectiv, poate chiar intim.
Faptul că provenim dintr-o zonă geografică sau alta nu are nici o legătură cu temerile pe care le trăim.
Am petrecut mult timp în preajma copiilor, suficient de mult încât să-i văd cum mă apucă de haine și se ascund repejor după mine la vederea unui câine. Nici eu nu’s mai brează, căci în momentul în care am fost mușcată de un câine mă gândesc că am prins un fel de impuls pentru frica față de aceste animale.
Țin minte că eram în stația de autobuz, în drum spre spital pentru a-mi face următoarea etapă din vaccin, când lângă mine a venit o doamnă cu un câine de talie mare. Instinctiv am făcut doi pași să mă distanțez, iar doamna a înțeles de îndată ce se întâmplă. Mi-a spus să vorbesc cu câinii atunci când îmi este frică de ei pentru a le arăta că sunt om bun.
A te împrieteni! Iată ceva ce funcționează de fiecare dată când chiar asta vrei!
Asta nu înseamnă că impulsul a fost pe deplin anulat. Mă amuz când văd că un copil speriat de câine caută protecție în mine, neștiind cu ce dileme existențiale mă confrunt și eu. În acele momente chiar îmi propun să o scot la capăt cu prietenie. Undeva între frica copilului și ideea mea de a traversa pe partea cealaltă a străzii regăsesc și curajul meu.
Mă gândesc că dacă ascult de frici, conștiincios ca elevul la dictare, o să tot traversez pe partea cealaltă a străzii.
Practic, o să tot ocolesc o parte valoroasă din mine, aceea care mă educă să fiu cea mai bună variantă a mea în fiecare zi. Și uite cum trece timpul în legea fricii.
Frica mea de câini s-a domolit mult, și împreună cu ea s-a potolit și gândul nereușitei. Prin interacțiune. Eu cu mine… eu cu ceea ce îmi doresc… eu cu sursa temerilor mele.
Înțeleg că fricile vin ca un semnal de alarmă la noutatea trăirilor.
Ca bonus mai știu că: în afara zonei mele de confort se află multe motive care să îmi mențină zâmbetul pe față o zi întreagă!
**
Foto Credit: Keep Exploring de Justin Luebke
Cei 3 caini de Anoir Chafik
Pas pe sarma de Leio McLaren