Rabdarea

Când eram mică, bunica aducea acasă munți de pepeni la care muncise temeinic toată vara. Semințele celor mai delicioși erau puse la păstrare în foi de ziar sau cutiuțe corespunzător etichetate.

Când o întrebam ce o să se aleagă de semințe ea îmi spunea că or să fie rodnicie vara următoare. Eram prea mică să înțeleg la ce se referă, așa că mătușa mea îmi spunea că e magie, să avem pepeni și vara următoare.

Acum… nu înțelegeam cum de-i magie fără pălărie și baston de magician, cum văzusem în desene. Tot ce știam e că e ceva la mijloc… așa că aveam grijă la rându-mi să aleg semințele pepenilor mult preferați.

Semințe de soi bun….
Rodnicie și rezultate îmbucurătoare…
Cum s-ar alege gândurile de soi bun?

De fapt, nu e o idee chiar așa de absurdă. Mintea noastră este constant activă, de la modul cum ne raportăm la exterior, până la ceea ce visăm. Sunt foarte multe gânduri. Cele care primesc atenție, fie și involuntar ajung să devină realitatea zilei de mâine. Cam de asta unii oameni spun că lucruri greu de imaginat sunt chiar posibile. Stă în puterea gândului.

Îți imaginezi câte pot face gândurile de soi bun. Spre exemplu, ar deveni mult mai ușoară integrarea într-un mediu social. Sau zâmbetul ar fi atât de mult prezent încât nici nu ți-ai mai putea imagina viața în lipsa sa.

Gândurile de soi bun m-au ajutat să-mi îndeplinesc câteva vision board-uri. Ele, și răbdarea deprinsă de la ele. Practic, gândurile de soi bun m-au făcut mereu să privesc în direcția lucrurilor care mă fac fericită. În mod natural am început să mă îndrept în direcția respectivă.

Merg pe jos. Asta înseamnă că fac lucrurile pas cu pas.
Mă odihnesc când e cazul.
Găsesc o umbrelă sau un acoperiș când plouă, și multe alte resurse când am greutăți.
Cu toatea astea gândurile de soi bun mă ajută să avansez sănătos.

Nu țin la fel de bine ca semințele de pepene. Ele au nevoie să fie constant îngrijite, iar rezultatele apar. Cu răbdare.

**Foto Credit:
Pepene de rawpixel.com
Seminte transformate in plante de Iulian Pana